21 aprilie 2008

Pagini de jurnal 99

Tocmai s-a anunţat moartea Monicăi Lovinescu, unul din cei mai ciudaţi şi duri oameni pe care i-am cunoscut...
Prima dată am întîlnit-o prin 1992 cînd Liiceanu a adus-o, împreună cu soţul ei, Virgil Ierunca, la „Humanitas“-ul de pe Calea Victoriei. O ţin minte perfect, mică, tăioasă, coordonînd totul, cu Ierunca ţinîndu-se după ea ca un căţeluş.
Am avut ocazia apoi să tipăresc în „România literară“ o emoţionantă epistolă a mamei ei păstrată în arhiva mea, fapt care m-a adus brusc în postura de personaj al jurnalului ei publicat la „Humanitas“.
Din punctul meu de vedere M.L. se bucura de o faimă mult prea mare, alimentată artificial de fiece carte şi discurs ce poartă semnătura Gabriel Liiceanu.
O să public cîndva şi alte amintiri despre ea, despre disidenţa sa, despre amorurile ei...

Se pare că R. a plecat.
Zilele trecute D. aici, definitivînd analizele medicale necesare.
Apoi cu T. pentru a rezolva cu contractul.
În jur comentarii idioate privind revenirea mea în P. şi „trocul făcut cu viaţa lui D.“
Nu am ce comenta.

Tot zilele trecute, pe cînd eram cu I., întîlnit întîmplător cu M.
Oribil în ce hal poate ajunge un om.

În „Jurnalul naţional“ de azi un foarte fain articol despre Cella Serghi, o scriitoare exrem de faină şi, din păcate, uitată de mulţi azi.

În „Cotidianul“ de azi un articol interesant despre ultimul volum Kawabata apărut la noi.

Cum era de aşteptat Liiceanu a scos repede un text în care deplînge moartea Monicăi Lovinescu. Dacă vă interesează îl puteţi citi aici.
Ce uită domnia sa să spună este cum se va împărţi între omagiul Monică Lovinescu şi cel adresat lui Băsescu. Mai exact uită să spună că atunci cînd Monica Lovinescu vorbea la Europa Liberă marinarul ţării era şef la Anvers.
Da' parcă mai interesează pe cineva asta...

Kim Ki Duk la Bucureşti, premiat la B'est pentru „Breath“.
În cîteva luni va lansa „Beautiful“.

2 comentarii:

Anonim spunea...

nu am voie sa mai comentez

Anonim spunea...

:( in nici un jurnal nu gasesc o vorba mica despre o ACE....:(