PSEUDOLOGIA PHANTASTICA

Noul meu blog poate fi citit începînd de astăzi aici:

http://pseudologiaphantastyca.blogspot.com/

ACEASTA A FOST ULTIMA MEA POSTARE

Păstraţi scorţişoara din voi.
Vă mulţumesc!

f

Hidden track

Nu erau multe.
Doar vreo douăzecişişapte.
Le-am găsit în zori, imediat după plecarea Mirelei, aşezate soldăţeşte lîngă oglinda de la baie, ca şi cum cineva le pusese special acolo încă de aseară, ca şi cum cineva s-ar fi gîndit Lasă-le aici pînă dimineaţa, oricum Anna va intra somnoroasă aici, pendulînd un ciorchine de strugure şi gîndindu-se cum dracu' să se îmbrace în ziua asta idioată a unui septembrie îngheţat, în ziua asta îngheţată a unui septembrie idiot. Atunci cu siguranţă le va zări şi va rămîne aşa, totul, absolut totul suspendat într-un timp violet, şi strugurele, şi răsuflarea Annei, şi ziua aceasta de toamnă.
Şi chiar aşa a şi fost.
Într-un anotimp făcut special pentru cei tăcuţi Anna şi-a pus somnoroasă papucii pufoşi, şi-a răvăşit claia de păr portocaliu şi, în drum spre baie, şi-a rostit rugăciunea favorită, colecţia bilingvă de înjurături.
În clipa aceea, mestecînd leneşă o rotiţă aurie şi aromată, în clipa aceea zic le-a zărit.
Nu erau multe.
Doar douăzecişişapte.

Ziua se anunţa a fi naşpa.
Microbuzul care nu mai sosea.
Cafeaua cam prea dulce pentru gustul ei.
Vîntul ce nu se mai decidea orele cui să strice.
Ziua se anunţa a fi naşpa.
Deci Anna avea toate motivele să fie fericită.
Zîmbi.

– Te-ai gîndit vreodată că nu a meritat?
– Ce anume?
– Nu ştiu... toată alergătura asta... culorile... totul.
Anna dădu din umeri. Nu, nu se gîndise. Zîmbi.
– Faptul că mîine este prea gri şi tu prea adormită ca să-l mai poţi colora.
– Mîine nu este niciodată prea gri.
– Mîine este întotdeauna gri!
Tăcere. O clipă. Apoi.
– Atunci eu nu sînt niciodată prea obosită.
– Crezi?
Anna priveşte fumul şerpuind din scrumieră.
– Absolut!
– Cîţi ani ai?
– Contează?
– Da.
Desene aiuristice presărate pe şerveţel.
Şi tăcere.
– Cîţi ani ai?
– Ai locuit vreodată într-o mandarină?
Marc o priveşte. Apoi, cu un zîmbet abia schiţat.
– Tu ai locuit vreodată într-o mandarină Anna?
– Cum să nu.
Serveţelul se transformă într-un avion iar avionul are pe aripi desene cu flori şi cruci şi vapoare.
– Cînd Anna?
– Mereu.
– Şi acum?
– Mai ales acum.
– Şi ce faci tu într-o mandarină, Anna?
Ea nu îl priveşte, se uită undeva pe masă ori poate mai jos, pe podea, ori la vecinul mofluz de la parter priveşte.
– Ce faci tu acolo, Anna?
– Ce fac?
– Da...
– Mănînc. Dorm. Îmi vopsesc părul în portocaliu şi îmi curăţ bocancii ca să merg miercuri la munte. Mănînc struguri şi cînt cîntece inventate...
– Cîntece inventate?
Anna dă uşor din cap precum un copil alintat.
– Da. Cîntece inventate. Despre vapoare scufundate şi slujbe infecte, cu şefi libidinoşi.
– Şi toate astea într-o mandarină...
– Da. În kiwi nu-ţi permiţi...
– De ce Anna?
– E prea puţin spaţiu. Şi prea mult verde. Şi prea multe arome sînt acolo...
– De ce nu încerci atunci cu un alt fruct? Portocale de pildă...
O furnică penibilă s-a rătăcit pe masă şi se ascunde acum sub felia de pîine.
– Nu. O mandarină este perfect!
– Nici măcar o portocală?
Anna dă uşor din cap precum un copil alintat.
– De ce?
– E prea mult spaţiu...
– Şi?
– Nu-mi plac vilele!

După o zi naşpa şi o slujbă infectă, cînd te sui în microbuz şi tot ce îţi doreşti este să ajungi mai iute acasă, singura soluţie pentru a uita totul este să-ţi lipeşti fruntea de geamul îngheţat. Şi să închizi ochii.
Adică exact ce face acum Anna, mestecînd un baton de scorţişoară şi gîndindu-se la anii aceştia ce i-au traversat trupul, lăsînd în urmă cîteva imagini. Şi degete. Şi buze.
O lume invizibilă pe care nu ştii de unde s-o apuci, o lume ce există tocmai datorită faptului că nu se vede. Amintiri ce se transformă în oameni la fel de repede cum se transformă puştii în adulţi.
Cum se sfîrşeşte o relaţie mişto.
Cum trece o şoaptă pe lîngă tine:
– Cîţi ani ai, Anna?

„Marc,

Lumea este un oraş.
Străzi, uliţe, florărese, magazinul alimentar din colţ, cele două ambulanţe şi muncitorii arşi de soare, mînînd buldozere infinite şi galbene.
Lumea este un oraş Marc dragule. Habar n-ai ce cauţi în el, habar n-ai de ce atîta praf pe bocancii abia curăţaţi, Marc.
Un oraş.
Un oraş care îţi place la nebunie tocmai pentru că te poţi căra dracului din el, te pui în tren şi aştepţi cuminte plecarea.
Nici măcar n-ai habar unde ţi-ai pus biletul.
Nici măcar nu-ţi pasă de bilet, dragule.
Aştepţi doar să te cari, să auzi sunetul roţilor, să vezi muntele şi combinatul şi copilul cu ochi imenşi cum se topeşte în urma ta.
Şi atunci taci Marc, ştii că e vremea să taci, să zîmbeşti dacă mai poţi şi să închizi ochii.
Şi muşti cu poftă din mandarina în care ai locuit atîta timp, muşti aşa, zdravăn, serios, apuci din coajă pînă cînd sucul ţi se scurge printre degete şi simţi pe cerul gurii şi struguri şi cîntece imbecile despre vapoarele scufundate ale lumii.
Şi te întrebi atunci dacă a meritat, te întrebi dacă ai fost vreodată fericit cu adevărat aşa cum te întreabă cineva într-o doară Cîţi ani ai?
Apoi te întorci.
Închizi ochii.
Îţi spui: Chiar aşa, Anna, cîte culori mai porţi prin buzunare?
Şi muşti dintr-o boabă aurie de strugure, străbaţi camera şi timpul suspendat şi violet.
Şi vezi toate ratările aşezate soldăţeşte, lîngă oglindă.
Nu multe.
Doar douăzeci.
Şi şapte.
Şi-ţi spui că viaţa nu este asta.
Dar ea este şi aşa!“

Birlic

Birlic. Atat si nimic mai mult. Suficient, insa, pentru a intelege despre CINE este vorba. Un om mic de statura dar care domina scena cu personalitatea sa, o figura inconfundabila, de o fantastica expresivitate, doi ochi uriasi care se rostogoleau cu prefacuta naivitate deasupra unui nas proeminent, un zambet bonom, aparent dezarmat, dar sub care se ascundea o caustica malitiozitate. O epoca intrega a teatrului romanesc a stat sub semnul acestui artist genial care, vorba poetului, a reusit sa schimbe porecla in renume. Iata cum il caracterizeaza impresarul si, in acelasi timp, bunul sau prieten Gaby Michailescu in volumul Birlic, in curs de aparitie la Editura clujeana Eikon: "Birlic n-a fost numai inegalabilul neuitat comic cu care am lucrat o viata intreaga... N-a fost numai imensa popularitate artistica ce a asigurat, ani indelungati, reusita spectacolelor organizate de mine. A fost mult mai mult. O chemare launtrica, un tot nedespartit de inima mea pe fagasul mirific al teatrului. Neputand unul fara celalalt, cautandu-ne neintarziat dupa orice vremelnica despartire... De aici, acea luminoasa fratietate dintre noi, care n-a cunoscut umbre si careia i s-a daruit peste masura de bun, cinstit, saritor, generos pana la a fi tras pe sfoara... Forta comica ii da pandalii, dar in realitate nu era asa... In ochii langurosi, care una-doua i se intorceau in suflet, incoltea lacrima paiatei, stearsa numaidecat de rasul commediei dell'' arte... ".
Va prezentam in continuare o serie de imagini inedite ale celui care a fost Grigore Vasiliu-Birlic, precum si cateva fragmente savuroase din acest volum, care urmeaza sa apara cu prilejul centenarului nasterii sale.
Am mai spus-o: nicaieri nu se minte mai mult si mai grav ca la teatru. S-a trambitat, cu surle si fanfare, ca Sica Alexandrescu l-a descoperit pe Birlic. Sfruntata minciuna! Intaresc lumina adevarului: dupa plecarea lui Victor Ion Popa la Bucuresti, ca director artistic la Teatrul Ventura, Misu Fotino care i-a urmat la directia teatrului cernautean a fost acela care a ghicit rubedenia celui ramas de caruta cu commedia dell'' arte... Fotino, tatal celui de azi, i-a incredintat primele roluri importante de comedie... Mai tarziu, actorul si regizorul fara pereche Ion Iancovescu il impune pe Grigore Vasiliu in al cincilea teatru pe care-l infiinteaza cu banii "socrului" regelui Carol al II-lea, Lupescu, tatal Elenei Lupescu cea cocolosita de nesatula amoare sexuala in pernele Palatului...
Intors la Bucuresti, Iancovescu pierde teatrul. Va infiinta alte trei, in total opt, fara nici un ban de la stat. Si, desi in scris si in vorbire am subliniat de atatea ori acest act al lui de cultura, forurile conducatoare s-au facut ca n-aud, numele lui nefigurand pe frontonul niciunuia. Teatrul pierdut il "umfla" negustorosul Sica Alexandrescu si talentatul Tudorica Musatescu, cu ochii pe inzestratul Grigore Vasiliu. Musatescu incepe sa confectioneze o serie de farse dupa Arnold si Bach, iar Sica se intinde la drum, ani de zile tragand pieile de pe cuceritorul fermecator falticinean, care in doi timpi si trei miscari castiga o imensa popularitate, devine o mare firma teatrala, asiguratoare de vaste incasari!
La Gradina Marconi din Calea Grivitei si la teatrele centrale disputate de Sica cu Beresteanu - fost negustor de tucale si sticle de lampa la Galati - si cu alt filfizon pomadat, Steimbach, Grigore Vasiliu bate firesc toate retetele, sute de reprezentatii fara nici o odihna, fara nici o vacanta. O vara intreaga joaca impreuna cu Mania Antonova la Gradina Marconi de langa Gara de Nord "Fustele de la minister" de A. de Herz. Hohotele de ras ale bucurestenilor anihileaza sirenele trenurilor care pleaca sa duca la provincie si chiar parintilor la Folticeni vestea nasterii unui nemaipomenit comic. In acele zile, dupa o alta piesa reusita de cuplul Musatescu-Alexandrescu, intitulata "Birlic", prin interpretarea-i ghidusa, fascinator cuceritoare, actorul isi creeaza renumele intregii cariere si vieti: instantaneu, dupa premiera, i se va spune - Grigore Vasiliu-Birlic.
E drept ca la stabilirea lui in Bucuresti nu se prea uita nici o femeie la el, nefiind intocmit pe viata... Singura care a deschis atunci ochii pe el, care l-a bagat in seama, a fost olteanca Angela Mateescu, de la Oboga, pe care am apucat-o actrita bretonata in inceputurile ei la Nationalul craiovean. Ea s-a indurat de el, atunci cand nu era facut, si l-a luat de barbat. Probabil, intuindu-i stralucitul viitor. Mai inalta cu un cap ca el si subtire trestie, ca sa-i fie sergent-major la toate capriciileiviciile ce-l navaleau samavolnic: jocurile de noroc cu toatele, cursele de cai in intregime, trap, galop.
Datorita harului sau divin, bunatatii sale, galant cum era, Angela a avut toate satisfactiile unei vieti imbelsugate, fara a ravni la ceva, incontinuu imbratisata de farmecul lui. Nu pot afirma ca nu s-a uitat in ochii altei femei, fiind afemeiat din nascare. A placut femeilor datorita caldurei sale sufletesti si felului cum intelegea sa le inveseleasca, mult mai mult ca actorii prim-amorezi.
Ochiul hazardului il incita pe popularul Birlic la pariurile curselor de cai -austriac, martingala, event. Miercurea, joia si sambata la trap, duminica la galop, nelipsit. Pierde averi si tot nu se lasa, cu toata mustruluiala Angelei, care ii mai scapa si cate o scatoalca...
Devenindu-i impresar, intr-un ajun de trap, in pauza unei repetitii, ma ia deoparte si-mi graieste confidential:
- Ai bani?
- Ce-i asta? ii raspund intrigat.
- Daca n-ai, fa rost, imprumuta-te de cat mai mult. Iti dau maine la trap un cal sigur castigator, sa te procopsesc!
- Ce cal?
- Secret. Ti-l voiu spune la hipodrom, o data cu cursa.
Sfarsita repetitia, intru cu el la Capsa. La o masa infuleca pateuri, unul dupa altul, astrul cantaretilor nostri de Opera, Goanga. Bucuros, ne pofteste la masa:
- Bine ati venit!
Nu ne asezam bine si Birlic il ia in primire:
- Bebe, ai bani?
- Cu ce ocazie?...
- Norocul tau, cursele de trap de maine. Am un cal sigur, pe care ti-l voi da pe fata, ca pe un as castigator...
- Mucles, sa nu se auda, ca nu mai da cota. Maine la camp.
Ridicandu-ne sa-l conduc pe scumpul Grigore pana acasa - locuia un apartament deasupra Romartei din Calea Victoriei, colt cu Regala -, ne iese in drum, calcand sigur si apasat, Puiu Iancovescu. Dupa maini stranse, Birlic nu scapa sa-l asigure:
- Nene Iancule, a dat norocul peste mata, ca ne-ai intalnit...
- Cu ce prilej?
- Ai bani?
- Sunt lefter sadea...
- Nu e nimica, jefuieste-o pe coana Tota de resurse... Maine la curse, la trap, iti dau un cal sigur castigator, sa te procopsesti pe viata...
- Ce cal?
- Nu ti-l descopar pana maine, secret major!
A doua zi, Birlic, la fel, ia in primire si pe alti prozeliti: George Vraca, Niculescu-Buzau, regizorul Ion Sahighian si pe Mateescu Chose, tartorul cursar care are acasa cativa saci cu austriace pierdute, lasate mostenire prin testament familiei.
Apropiindu-se cursa a V-a, Birlic, destul de inflacarat, ne sopteste, pe rand, fiecaruia, procopseala cabalina: BICIUSCA!
Start!... Pregatiti-va de plecare! Luati locurile...
Birlic apare in fata tribunelor, pe linia de sosire, la potou, asteptand radios faimosul fructuos rezultat. Intreaga vijelioasa asistenta il repereaza pe degete. Intr-adevar Biciusca porneste in cap. Dar, dupa patruzeci de metri, inceteaza tromba si, tragand pe dreapta, se agata cu picioarele fruntase intr-un pom, sa-i ospateze cu aviditate frunzele... Rezultat infailibil: inselatul Birlic isi arde cativa pumni zdraveni in cap, gonind disperat spre iesire... Si ne-am indreptat spre centru toata gasca nepricopsita, fara sfant, cu tramvai clasa a II-a...
Birlic s-a nascut soltic. Pentru reusita unei sotii isi dadea camasa de pe el... Dar, in si mai mare masura, s-a nascut, ca si Goanga, increzator pana in panzele albe in sansa hazardului. S-a supus toata viata oscilatiilor ei, cu aceeasi forta de daruire cum o facea la scena. Tot ce era legat de firul invizibil al hazardului il punea in transa. Mizand din plin, totdeauna scontand castigul, nicicand eventuala pulverizare a capitalului pana la ultimul ban... Chinta roiala, ruleta, loteria, Pronosportul si in special cursele de cai i-au dat ameteala imbogatirii, atat de iluzorie si de dulce, inainte de rezultat. A fost un simplu turfist, recunoscuta pitoreasca figura, identificandu-se cu iuresul alergarilor in zilele de curse. Un apucat sortit sa goneasca dupa potcoavele cailor, mai adeseori incurcat de tuiourile jocheilor si copiilor de grajd, care nici ei n-au cum sti ce are calul in burta inainte de alergare... Fara sa fie miliardar ca Aga Khan, a devenit proprietar. Al unui singur cal, Fantezist, manz de doi ani, pe care l-a cumparat fara sa aiba, probabil, faimos pedigri. Era in antrenamentul aplicatului driver Traian Marcu, prieten cu Birlic, care il si conducea. Fantezist n-o lua niciodata in cap, obisnuit la sosire in grosul plutonului, spre tristetea, ca sa nu zic disperarea ochilor blajini ai marelui comic... Desi il tot giugiulea si-l tot iubea, dupa un an proprietarul neavand bani s-a despartit cu greu de el, l-a vandut. Astfel grajdurile Vasiliu-Birlic au incetat sa existe!
Nu-i mai putin adevarat ca in toata asta preocupare extrateatrala, hazardat-iluzorie, efectuata pe ascuns de frica sotiei, Birlic a manevrat in deplin acord cu oamenii hipodromului, antrenori, jochei, copii de grajd, cronometrori. Influentat de pronosticurile fiecarui nou-venit care ii zapacea austriacul si facea sa-i tresara mintea inferbantata, a tot schimbat de fiecare data caii perturbandu-si intrarea in linia dreapta... S-a intamplat de un numar de ori sa-i fie favorabile interventiile din afara, dar cel mai adesea se intorcea seara la armele teatrului, cu speranta in alte potcoave, altor ghiciti bidivii...
Ma intorc la sublimul amor al intregei mele existente: teatrul.... Neindoios, cine a profitat cel mai mult de cariera lui a fost Sica Alexandrescu, care nestiind mare lucru l-a regizat bruftuluindu-l, injosindu-l, chiar insultandu-l inconstient, fara sa-i inteleaga miracolul aparitiei sale pe Pamant - artist de geniu, nemuritor din viata! "Rara avis" cum i-au spus italienii dupa ce l-au vazut la Venetia in Badaranii lui Goldoni. Sau cum a afirmat marele regizor rus Zavatschi de la Mhat, dupa ce l-a uluit in rolul lui Bobcinski din Revizorul lui Gogol, ca marele continent slav nu are un comedian de atare anvergura.
In specula lui Sica si cravasat de pana alerta si sigura a veritabilului fauritor Musatescu, Birlic umple cu responsabilitatea hazului sau nabadaios sufletele spectatorilor, naucindu-i de veselie si chiar fericindu-i intr-un numar mare de lucrari, gen Birlic, Calugarul din vechiul schit, La iarba verde... Ele il duc foarte repede si sigur la o imensa popularitate, ceea ce il determina pe Nicu Vladoianu, directorul Alhambrei, sa-l angajeze la revista. Se prapadesc de ras si de sofisticaria lui artistica nu numai cei din parter, ci si cei de pe scena, y compris sufleurul din cusca si cabinierele ciopor in culise.
Nu ramane la Vladoianu, care o viata intreaga inamorat de opereta, ii propune cateva roluri centrale din aste capodopere muzicale. Poznas, isi vede de drum, cu lumea care incepe sa se tina dupa el pe strada ca dupa urs...
In compania lui Iancovescu la cafenea, Birlic, pisicher, incepe sa-i "fure" preceptele lui Puiu. Drept e ca impreuna cu Iancovescu - care la cafenea vorbea exclusiv despre teatru - aveai ce invata. Imprumutandu-i sfaturile -inapoi la clasic, care din antichitate e esenta teatrului -, lui Birlic, care cu ani in urma isi smiorcaise neluarea in seama pe langa zidurile teatrului din pasaj, ii va fi dat sa joace pe aceasta scena cinci piese importante. (...)
...Trecuse peste noi o saptamana abrasa, cu curse la trap miercurea si sambata, la galop joia si duminica. Si pentru ca se mai intampla, iar norocul vine peste noapte, i-a fost dat sa castige in asta baftoasa saptamana -raritatea raritatilor! - trei austriece deodata. Olteanca sergent calare nu l-a mai altoit ca de obicei, l-a pupat binisor si dulce si i-a "umflat" banisorii... Precupeata, a achitat cumparand trei apartamente deodata si facandu-l din simplu turfist ghinionist, nabab proprietar! Al apartamentului in care locuiau, la etaj, peste drum de familia Darlau; al apartamentului din Calea Victoriei de la Romarta, pe care-l inchiriasera; si al celui din strada Sperantei, intr-un bloc la parter. Dar, o data asigurata in totul viata lor, plus gloria tavalugului veseliei, se imbolnaveste grav Angela. Birlic nu pregeta, vinde apartamentul din Calea Victoriei cu o suta de mii de lei ca sa plece la Paris, sa o salveze. Undele Senei si al lor clipocit nu se indura cu cea de pe Jii, care se stinge ca un licurici in noapte... Si viata isi continua meandrele printre oameni, ca el sa-i fericeasca, sa-i inveseleasca, desi Angela nu mai e langa el...
Dupa un timp, in care viata impune suverana de-ale ei, intr-un turneu la Timisoara i se infatiseaza o juna actrita de la teatrul local, care, fatoasa, marinimoasa si smecheroasa, ii cade cu tronc! La cunostinta cu ea, cand ii saruta mana, o interogheaza:
-Cum iti zice?
-Nanci.
A plecat cu Nanci in gand. Diferenta de varsta catastrofala, ea 24 de ani, el peste 60. Incepe sa-mi perturbeze programarile. Rapus de dorul chipoasei Nanci de pe Bega, una-doua in avion, in zilele lui libere, catre ochii de pacat si de smarald ai celei de origine germana. Pungasoaica, intr-una dintre aste deplasari ale lui, la despartire, felina strangandu-i apropiat mana cu proaspata manicura, ii marturiseste calina:
- Mi-ar placea sa ma numesc, pe afisul de teatru, Nanci Birlic!
- De acord, Princesito, raspunde fara nici pomeneala sa gandeasca la a sa varsta indragitul afemeiat comic.
Venind vacanta de vara, acum ia ea drumul la Bucuresti, avand o sora rapitor de frumoasa. Discutandu-se public diferenta de varsta, ajunge la urechea ministeresei Constanta Craciun, care isi zice:
- Birlic al nostru e in pericol...
Dar nu-l abate pe el la minister, mai ales ca a aflat ca s-a anuntat mariajul, cu claie de invitati, la ofiterul Starii Civile din Piata Amzei. O cheama pe ea cu gandul s-o mustruluiasca, s-o invete minte... Sefa de cabinet, Georgeta Zavoiu o introduce. Constanta Craciun nu-i da ragaz sa glasuiasca. Autoritara, dominandu-i tineretea si frumusetea, dintru inceput o ia in focuri:
- Pe drumul teatrului, ce gand te mai abate?...
Dezinvolta, sigura pe ea, raspunde promt:
- Vreau sa ma marit.
- Cand?
- Cat mai repede.
- Cu cine?
- Cu nemaipomenitul fain mare comedian GrigoreVasiliu-Birlic. Vreau sa devin doamna Nanci Birlic.
- Cati ani ai?
- 24.
- Si el?
- Peste 60.
-Nu crezi ca esti in pericol data fiind difereta de varsta?...
-Nicidecum!
-Fetito, curata aventura... Tineretea ta are nevoie de un barbat tanar. Birlic, pe care ai pus ochii, da in batranete si eu ca ministru, socotindu-ni-l un bun national al romanilor, sunt datoare sa-l apar!
- N-aveti decat!
- Vad ca ti-ai si luat nasul la purtare... Ti-am spus-o: junetea ta are nevoie de un sot pe masura, vorbind intre noi femeile, tanar care sa te satisfaca in toate privintele.
- Doamna Craciun, Grigore, care mi-ati zis ca da in batranete, e mai tanar ca orice june berbant si va jur, uite fac si cruce, ca e mult mai potent ca unul de 20 de ani!

* Fragmente din volumul "Birlic" de Gaby Michailescu, in curs de aparitie la Editura Eikon

Cultura românească între Patapievici şi Becali - o viziune a lui Petry

© Bogdan Petry